Istoria şcolii din Sălişte este o mică parte din istoria Transilvaniei, cu idealurile căreia se confundă şi la ale cărei evenimente se alătură.
La începuturi, a fost şcoală “de bucoavnă”, pe lângă biserică. Şcoala din Sălişte, în care au învăţat atâţia fii ai Mărginimii noastre, este atestată documentar din anul 1616, atunci când la Sibiu nu era nici biserică nici şcoală românească.
Aceasta e una din cele mai vechi şcoli româneşti din toată Transilvania (a doua după cea din Scheii Braşovului). Odată ce a apărut, şcoala a continuat să existe secole de-a rândul. Începuturile învăţăturii de carte au fost, cel mai probabil, chiar în biserică. Apoi se ştie că au fost case închiriate, sau donate anume pentru şcoală. În anul 1821 s-a construit primul local de şcoală, care apoi de-a lungul anilor s-a întregit cu noi edificii şcolare. Numai înşiruirea şcolilor ce au funcţionat în Sălişte spune multe despre istoria ei:
Şcoala primară capitală, şcoala de repetiţie economică, gimnaziile de băieţi şi de fete, devenite gimnaziu mixt, şcoala de menaj, şcoala de învăţăcei industriali, şcoala elementară de comerţ, liceu comercial, şcoala tehnică de administraţie economică, şcoala horticolă, şcoala medie mixtă, liceu teoretic, liceu economic. Acestea toate alături de grădiniţă, sau alte cursuri ca cele de cantori, cursuri pentru învăţători, curs practic pentru educatoare şi mai târziu curs de montanologie, liceu seral, sau cu frecvenţă redusă.